Timişoara, George Yancy 26 Februarie 2020

Fotografii de Devin Yalkin

Dacă învățăm să sărbătorim viața pentru frumusețea ei efemeră, venirea și plecarea ei, putem face pace cu sfârșitul ei.

Dadul Namgyal: Ne temem de moarte pentru că iubim viața, dar puțin prea mult și adesea privim doar partea preferată a acesteia. Adică, ne agățăm de o viață fantezată, văzând-o cu culori mai strălucitoare decât are. În special, insistăm să vedem viaţa în forma ei incompletă fără moarte, partea ei inalienabilă. Nu credem că moartea nu va veni într-o zi, ci că nu se va întâmpla astăzi, mâine, luna viitoare, anul viitor și așa mai departe. Această imagine părtinitoare, selectivă și incompletă a vieții construiește treptat în noi o dorință puternică, speranță sau chiar credință într-o viață fără moarte asociată cu ea, cel puțin în viitorul apropiat. Cu toate acestea, realitatea contrazice această credință. Deci, este firesc pentru noi, atâta timp cât noi cedăm acestor fragilități interioare, să avem această teamă de moarte, să nu vrem să ne gândim la ea sau să o vedem ca pe ceva care va distruge viața.

Ne temem de moarte, de asemenea, pentru că suntem atașați de confortul nostru de bogăție, familie, prieteni, putere, și alte plăceri lumești. Vedem moartea ca pe ceva care ne-ar separa de obiectele de care ne agăţăm. În plus, ne temem de moarte din cauza incertitudinii noastre cu privire la ceea ce urmează. Un sentiment de a nu fi în control, ci la mila circumstanței, contribuie la frică. Este important de observat că teama de moarte nu este aceeași cu cunoașterea sau conștientizarea morții

Yancy: Ai subliniat că cei mai mulți dintre noi îmbrățișăm viața, dar nu reușesc sau refuză să vadă că moartea face parte din cărțile existențiale tratate, ca să spunem așa. Se pare că eşecul nostru de a accepta legătura dintre viaţă şi moarte stă la baza acestei frici.

Da, este. Nu reușim să vedem și să acceptăm realitatea așa cum este — cu viață în moarte și moarte în viață. În plus, obiceiurile obsesiei de sine, atitudinea importanței de sine și insistența asupra unei identități de sine distincte ne separă de întreaga care suntem o parte inalienabilă.

Yancy: Îmi place cum asociezi ideea de autocenteism cu frica noastră de moarte. Se pare că o parte din a face cu moartea este să ne îndepărtăm de noi înşine, ceea ce este legat, îmi imaginez, de modalităţile de a înfrunta moartea cu o minte liniştită.

Namgyal: Putem reflecta asupra și contempla inevitabilitatea morții, și să învețe să-l accepte ca o parte din darul vieții. Dacă învățăm să sărbătorim viața pentru frumusețea ei efemeră, venirea și plecarea ei, apariția și dispariția, putem să ne împăcăm cu ea și să ne împăcăm cu ea. Apoi vom aprecia mesajul său de a fi într-un proces constant de reînnoire și regenerare fără a ne ține înapoi, ca totul și cu totul, inclusiv munții, stelele, și chiar universul însuși în curs de schimbare și reînnoire continuă. Acest lucru indică posibilitatea de a fi în largul și de a accepta schimbarea constantă, făcând în același timp utilizarea cea mai sensibilă și altruistă a momentului prezent.

Yancy: Aceasta este o descriere frumoasă. Puteţi spune mai multe despre modul în care obţinem o minte liniştită?

Namgyal: Încercați mai întâi să obțineți o recunoaștere neconfundată a ceea ce perturbă stabilitatea mentală, modul în care aceste elemente de perturbare funcționează și ce le alimentează. Apoi, întrebați-vă dacă se poate face ceva pentru a le aborda. Dacă răspunsul la acest lucru este nu, atunci ce altă opțiune aveți decât să îndurați acest lucru cu acceptare? Nu există nici un folos pentru îngrijorare. Dacă, pe de altă parte, răspunsul este da, puteți căuta aceste metode și le puteți aplica. Din nou, nu este nevoie de griji.

Evident, unele modalități de a calma și liniști mintea de la început vor fi utile. Bazându-se pe această stabilitate sau calm, mai presus de toate, aprofundează perspectiva asupra modului în care lucrurile sunt conectate și se afectează reciproc, atât în sens negativ cât și pozitiv, și integrați-le în mod corespunzător în viața voastră. Ar trebui să recunoaștem elementele distructive din noi — emoțiile noastre chinuitoare și perspectivele distorsionate — și să le înțelegem bine. Când apar? Ce măsuri le-ar contracara? De asemenea, ar trebui să înțelegem elementele constructive sau potențialele lor din noi și să ne străduim să învățăm modalități de a le atinge și de a le îmbunătăți.

Yancy: Ce crezi că pierdem când nu reuşim să privim moartea aşa cum este?

Namgyal: Când nu reușim să privim moartea așa cum este — ca o parte inseparabilă a vieții — și nu ne trăim viețile în consecință, gândurile și acțiunile noastre devin deconectate de realitate și pline de elemente contradictorii, care creează fricțiuni inutile în urma lor. Am putea strica acest cadou minunat sau altfel se stabilească pentru scopuri foarte miop și scopuri triviale, care ar însemna în cele din urmă nimic pentru noi. În cele din urmă vom întâlni moartea ca și cum nu am fi trăit în primul rând, fără nici o idee despre ceea ce este viața și cum să se ocupe de ea.

Imagine

Yancy: Sunt curios despre ceea ce ați numit „darul vieții”. În ce fel este viaţa un dar? Şi având în vedere legătura pe care ai descris-o între moarte şi viaţă, ar putea şi moartea să fie un fel de dar?

Namgyal: Am vorbit despre viață ca un dar pentru că asta este ceea ce aproape toți suntem de acord fără nici un gând al doilea, deși putem diferi în exact ceea ce înseamnă acest dar pentru fiecare dintre noi. Am vrut să o folosesc ca ancoră, un punct de plecare pentru a aprecia viaţa în întregime, moartea fiind o parte inalienabilă din ea.

Moartea, așa cum se întâmplă în mod natural, face parte din acel dar, împreună cu viața, face acest lucru numit existență întreg, complet și semnificativ. De fapt, sfârşitul nostru iminent este cel care dă vieţii o mare parte din simţul său de valoare şi scop. Moartea reprezintă, de asemenea, reînnoirea, regenerarea și continuitatea, iar contemplarea ei în lumina potrivită ne îmbuiază cu calitățile transformatoare ale înțelegerii, acceptării, toleranței, speranței, responsabilității și generozității. Într-unul din sutre, Buddha preamări meditaţia asupra morţii ca meditaţie supremă.

Imagine

Yancy: Ai spus, de asemenea, că ne temem de moarte din cauza incertitudinii noastre cu privire la ceea ce urmează. După cum știți, în „Scuzele” lui Platon, Socrate sugerează că moartea este un fel de binecuvântare care implică fie un „somn fără vise”, fie transmigrația sufletului într-un alt loc. Ca budist tibetan, crezi că există ceva după moarte?

Namgyal: În tradiţia budistă, în special la nivelul Vajrayana, credem în continuitatea minţii subtile şi a energiei subtile în viaţa următoare şi în următoarea, şi aşa mai departe fără sfârşit. Această minte-energie subtilă este veșnică; nu cunoaște creație sau distrugere. Pentru noi, ființele obișnuite, acest mod de tranziție într-o viață nouă nu se întâmplă prin alegere, ci sub influența acțiunilor noastre virtuoase și nevirtuoase din trecut. Aceasta include posibilitatea de a se naște în multe forme de viață.

Yancy: Copil fiind, aș întreba-o neîncetat pe mama mea despre o posibilă viață de apoi. Ce le putem spune copiilor noştri când îşi exprimă frica de viaţa de apoi?

Am putea să le spunem că viaţa de apoi ar fi o continuare a lor, şi că acţiunile lor în această viaţă, fie bune, fie rele, vor da roade. Deci, dacă ei cultivă compasiunea și înțelegerea în această viață prin antrenarea gândirii pozitive și în raport corespunzător cu ceilalți, atunci s-ar duce aceste calități și potențialul lor în următoarea. I-au ajutat să ia toate situaţiile, inclusiv moartea însăşi, în pas cu pas. Deci, modul sigur de a aborda frica de viața de apoi este de a trăi viața actuală cu compasiune și înțelepciune, care, apropo, ne ajută să avem o viață fericită și plină de sens în prezent.