De la ignoranță la înțelegere
Luni, Martie 9, 2020 - 01:00
Caracteristici
Bhante Dhammika din Australia
Trebuie să studiem cuvintele lui Buddha în linişte şi pace.
În timp ce budismul a fost o religie misionară încă de la început, modul în care s-a promovat el însuşi a fost, cu puţine excepţii, în general, blând, discret şi discret. Dintre toți budiștii occidentali pe care i-am întâlnit, și există multe sute dintre ele, nici unul nu a adoptat budismul ca urmare a faptului că cineva încearcă să-i convingă de adevărul Dhammei. Nimeni nu a venit să bată la ușa lor, nici un coleg de muncă nu le-a presat să meargă la un templu, nici un bhikkhu proclamă cu voce tare budismul pe un colț de stradă a stârnit interesul lor. Toți din proprie inițiativă au decis să privească budismul. Acest lucru nu înseamnă că budiștii nu au luat în ocazii o poziție mai proactivă pentru a-și promova religia sau, în unele cazuri, pentru a o proteja de critici incorecte sau de denaturare.
De-a lungul istoriei, au existat ocazii în care, din mai multe motive, budiştii au participat la dezbateri cu cele de puncte de vedere contrastante. Unele dintre cele mai faimoase dezbateri sunt următoarele. În secolul al șaselea, când călugărul chinez Xuanzang a fost în India, el a participat la o dezbatere Mahayana versete Theravada în prezența regelui Harsha; el a reușit să iasă ca învingător și a fost recompensat bogat pentru eforturile sale.
Dezbaterea Samye din 742 în Tibet între Kamalasila și Mahayana a însemnat că interpretarea indiană a Dhammei a devenit dominantă în această țară. Cea mai importantă dezbatere din ultima vreme a avut loc în Panadura în Sri Lanka în 1873 între venerabilul M. Gunananda Thera și reverendul misionar Wesleyan David de Silva. Victoria decisivă a fostei a dat budiștilor o încredere reînnoită în ei înșiși și în religia lor și a marcat începutul unei renaștere a budismului în țară.
Unii din Sri Lankanii mai în vârstă ar putea aminti dezbaterea de trei zile din anii 1940 dintre călugărul olandez Ven. Dhammapala Thera și Rev. Clifford Wilson, Vicar of Christ Church, Galle Face, organizat de studenții Universității din Ceylon. Deși publicul era unul mixt, atât budiști cât și creștini, consensul general a fost că Rev. Wilson a fost îmbunătăţit. La finalul evenimentului, s-a închinat cu bună-natură lui Dhammapala și a spus: „Venerabile domnule, îmi scot pălăria în faţa ta.” Mulțimea, care a crescut exponențial în fiecare zi a întâlnirii, a răcnit aprobarea sa — la măreția lui Wilson și la victoria lui Dhammapala. Acesta a fost un exemplu de cel mai bun tip de dezbatere — în care există respect reciproc și bunăvoință, în ciuda diferențelor de opinie.
Dezbaterea (Pali, vivada) și dezbaterea datează din secolul al V-lea î.Hr., în India și au făcut parte integrantă din viața religioasă și intelectuală. Un mod important în care Buddha și-a comunicat Dhamma a fost prin participarea la aceste dezbateri publice. Atât de populare au fost aceste evenimente încât au atras mulțimi mari și unele orașe chiar și-au folosit sălile de consiliu pentru a le ține. Tipitaka și alte surse din jurul aceleiași perioade oferă o idee bună despre modul în care s-au desfășurat aceste dezbateri. Dacă i se pune o întrebare legitimă pentru a treia oară, un adversar nu putea răspunde, el a fost considerat a fi învins. Participanții trebuiau să folosească argumente recunoscute și să adere la procedurile acceptate, iar un moderator (panhavimamsaka) a încercat să se asigure că au făcut-o. Pentru a evita o întrebare punând o altă întrebare, a schimba subiectul, a face o afirmație, a renunța la ea atunci când este contestată și apoi a lua o altă întrebare, sau ridiculizarea întrebătorului au fost considerate necorespunzătoare. De asemenea, pentru a striga în jos un adversar, prinde-l atunci când a ezitat sau întrerupe de pe margine au fost, de asemenea, inacceptabile.
Un anume călugăr Jain este descris în Tipitaka ca fiind „un dezbatător, un vorbitor de satâr mult stimat de publicul larg”. Asemenea altor persoane care au participat la aceste evenimente, el s-a delectat cu manifestarea abilităților sale retorice și dialectice și a proclamat odată: „Nu văd nici un ascet sau brahman, nici un lider sau profesor de vreo sectă sau ordine, inclusiv pe cei care pretind că sunt realizați sau treziți pe deplin, care nu tremurau și tremurau, tremurau și să transpire de la subsuori dacă ar fi să se angajeze într-o dezbatere cu mine.”
După o discuție cu un călugăr budist și un aranjament pentru a-l întâlni pe Buddha mai târziu, el a făcut această laudă în fața unei mari adunări a lui Licchavis. „Astăzi va fi o discuţie între mine şi călugărul Gotama. Dacă el susține înaintea mea ceea ce unul dintre cunoscuții săi discipoli, călugărul Assaji a menținut în fața mea chiar înainte, atunci ca un om puternic ar putea apuca un berbec shaggy de lână și să-l târască încoace și încolo, astfel încât, în dezbatere, voi trage călugărul Gotama încoace și încolo, în acest fel și în cealaltă.”
Cu reputația pe linie și posibilitatea de a atrage patronajul și discipolii în joc, au existat dezbatători pregătiți să recurgă la înșelăciune și înșelăciune pentru a câștiga. Înainte de o întâlnire, un participant ar putea complota cu susținătorii săi pentru a gândi la întrebări false sau propuneri duble (dupadampanham) în speranța de a confunda adversarul. Un ascet a fost cunoscut pentru a fi elaborat câteva sute de argumente pentru a utiliza împotriva adversarilor săi și el trebuie să fi avut ceva succes cu ei pentru că el a ajuns să fie cunoscut sub numele de Pundit.
Buddha a remarcat faptul că unii profesori au evitat dezbaterea, deoarece filozofia lor nu a fost deosebit de coerentă, dar dacă sunt obligați să se explice, ei ar „recurge la declarații evazive”, în timp ce alții care au fost numite „strigăi” (amaravikheppika), nu s-ar permite să fie fixate în jos la orice poziţie specială. Profesorii indieni din vremea lui Buddha erau la fel de argumentativi şi de despicători, la fel de subtili şi de pătrunzători precum echivalentele lor din Atena antică erau cam în acelaşi timp.
Succesul sau eșecul unei dezbateri nu depind întotdeauna de veridicitatea tezei sau de logica argumentelor cuiva, ci de atitudinea publicului. Buddha a subliniat că, chiar dacă un protagonist care susține o premisă falsă a fost capabil să reducă la tăcere un adversar folosind argumente valide, publicul ar putea încă să-l susțină și să strige zgomotos: „El este omul înțelept”.
Pe de altă parte, dacă publicul ar aprecia îndemânarea retorică a unui profesor și puterea argumentelor sale, l-ar aplauda și l-ar bate joc de învinsul. Există o descriere a unui participant la sfârșitul unei dezbateri cu Buddha „redus la tăcere, capul coborât, ochii deprimat, la o pierdere, în imposibilitatea de a face un răspuns”, în timp ce publicul „l-au atacat din toate părțile cu un torent de abuz și înțepat distracție la el...” Nu există nici o sugestie că Buddha încurajat sau aprobat de umilirea acestui om. Nu este cazul ca toate aceste dezbateri au fost doar exercitii in sofistica sau divertisment intelectual; multi dintre cei care au participat la ele au fost cu adevarat interesati sa isi testeze ideile impotriva altora pentru a prada adevarul.
Deoarece dezbaterile se puteau aprinde și uneori chiar se terminau cu lovituri, acesta a fost probabil motivul pentru care, în prima parte a carierei sale, Buddha a evitat astfel de adunări. El a spus: „Unele dezbateri se desfăşoară într-un spirit de ostilitate, iar altele într-un spirit al adevărului. Oricum ar fi, înțeleptul nu se implică.” În consecință, la începutul carierei sale, Buddha a fost acuzat că nu și-a putut apăra filozofia în fața examinării. Un critic a spus despre el: „Cu cine vorbeşte călugărul Gotama? De la cine îşi obţine el luciditatea înţelepciunii? Înțelepciunea lui este distrusă trăind în singurătate, este neobișnuit cu discuțiile, nu este bun la vorbire, este complet în afara contactului. Ca o antilopă care se învârte şi se ţine la margini, la fel şi călugărul Gotama.”
Pentru o lungă perioadă de timp Buddha a fost mulțumit să-și lase Dhamma să vorbească de la sine, dar pe măsură ce oamenii au început să caute explicații mai profunde despre ea și a început să fie criticat și chiar denaturat, el a fost obligat să participe la dezbateri și discuții publice.
El a câștigat curând o reputație de a fi capabil să-și explice filozofia cu mare claritate și de a o apăra eficient împotriva criticilor. De asemenea, el a început să supună doctrinele altora unor întrebări dure. Atât de reușit a fost să câștige asupra criticilor săi și chiar să-i facă discipoli, încât unii bănuiau că folosește mijloace oculte pentru a face acest lucru.
Scopul lui Buddha de a dezbate sau de a se angaja în conversații unu-la-unu nu a fost niciodată de a învinge un adversar, de a reduce la tăcere un critic sau chiar de a câștiga discipoli, ci de a conduce oamenii din ignoranță la claritate și înțelegere. El a subliniat acest punct de multe ori, deoarece aceste două citate din Angutara Nikaya demonstrează: „Într-adevăr, cei buni discută în scopul cunoașterii și certitudinii” și din nou: „Viața spirituală nu este trăită cu scopul... de a câștiga dezbateri. ... Mai degrabă, este trăită cu scopul de a fi restrâns, renunțat, dispasiune și încetare.”
Într-unul dintre cele mai sincere apeluri pe care le-a făcut vreodată, a spus: „Vă spun asta. Lăsați o persoană inteligentă care este sinceră, sinceră și directă să vină la mine și îl voi învăța pe Dhamma. Dacă el practică aşa cum este învăţat, în termen de şapte zile şi prin propria sa cunoaştere şi viziune, el va atinge acea viaţă sfântă şi ţelul. Aţi putea crede că spun asta doar pentru a aduce discipoli sau pentru a vă face să renunţaţi la regulile voastre.
Dar nu este așa. Păstrează-ţi profesorul şi continuă să-ţi urmezi regulile. Ai putea crede că spun asta ca să renunţi la modul tău de viaţă, să urmezi lucruri pe care le consideri rele sau să respingi lucrurile pe care le consideri bune. Dar nu este așa. Trăiți așa cum considerați de cuviință și continuați să respingeți lucrurile pe care le considerați rele și să urmați lucrurile pe care le considerați bune. Dar există state care sunt necinstite, pângărite, care duc la renaştere, înfricoşătoare, cauzând suferinţă şi asociate cu naşterea, degradarea şi moartea, şi numai pentru depăşirea acestor lucruri îi predau pe Dhamma.”